E o nouă dimineaţă frumoasă de primăvară. Soarele străluceşte pe cerul senin, fără niciun nor. Dragonelul Nairo se pregăteşte să plece la serviciu. După ce s-a trezit, a coborât din pat şi l-a aranjat. El a întins cuvertura albastră cu floricele mărunte, roz, primită de la mama lui. Desigur că el ar fi preferat o cuvertură cu utilaje de construcţii dar pentru că fusese un dar de la mama, o păstrează cu bucurie pe pat.
Se porneşte apoi cu paşi târşâiţi spre baie. Îi e încă somn dar ştie că apa rece îl va trezi imediat, de îndată ce îi va atinge obrazul. După ce îşi face rutina de dimineaţă, merge în bucătărie ca să mănânce. De obicei ar fi mâncat un bol de cereale cu lapte dar astăzi vrea un ou fiert şi o felie de pâine prăjită cu unt. Poate bea şi o cană cu ceai de fructe de pădure. Are mult de zburat până la serviciu, tocmai în celălalt capăt al oraşului, aşa că vrea să se asigure că va avea energie pentru toată dimineaţa de lucru.
Îşi pregăteşte farfuria cu micul dejun. Pune oul fiert, călduţ, tăiat în jumătate, pentru ca atunci când muşcă să poată îmbuca atât albuş cât şi gălbenuş. Apoi prăjeşte o felie de pâine pe care întinde puţin unt. „Miroase atât de bine”, îşi spune Nairo. Dar nu doar el simte mirosul delicios. Atras ca un magnet, parcă ieşit din perete, apare un şoricel flămând. Dragonelul nostru nici nu se gândeşte să împartă mâncarea cu altcineva, oricât de mic ar fi, aşa că îl fugăreşte pe musafirul nepoftit. Intrusul dispare ca prin magie, la fel cum a şi apărut.
După ce mănâncă singur porţia de mâncare, Nairo porneşte spre muncă. El munceşte pe un şantier şi conduce un buldoexcavator. Toată ziua sapă gropi şi cară pământ. E tare fericit că are ocazia să facă ceea ce îi place! S-a mutat şantierul, e mai departe de blocul în care locuieşte Nairo, aşa că distanţa de zbor e mai mare. Nairo adoră să zboare deasupra oraşului! De sus, el poate vedea toată foiala de dimineaţă. Locuitori ai oraşului şi maşini, se mişcă la fel ca într-un furnicar. Privindu-i de acolo, cu toţii par mici iar el nu înţelege ce spune fiecare ci poate percepe doar un zumzet general. Tot de acolo poate simţi mirosul de gogoşi proaspăt prăjite, atunci când se află deasupra patiseriei. Nairo iubeşte gogoşile!
Zboară el ce zboară dar îşi dă seama că are burta mult prea grea. A mâncat prea mult la micul dejun. Acum se gândeşte „Nu trebuia sa mananc atat de mult…” Acum nu mai are ce să facă aşa că, se hotărăşte să coboare în gară şi să ia trenul până la serviciu. Urcă în tren dar aici nu găseşte niciun loc liberi la dragoni. Mai erau locuri la berze şi cocostârci dar sunt pentru cei cu picioarele lungi şi subţiri. Nairo are picioarele scurte şi groase. Mai erau locuri pentru cei cu ciocurile lungi cum sunt lopătarii şi tucanii. El avea nevoie de un loc pentru dragoni, unde să-şi poată pune coada verde, plină de solzi, fără să deranjeze.
În timp ce privea descurajat, cineva îl trage de o aripioară. „Poţi să te aşezi lângă noi.” Era o doamnă dragon care şi-a luat puiul în braţe, pentru a-i face loc şi lui Nairo pe locurile pentru dragoni. Nairo se aşează bucuros şi observă că cel mic mănâncă o gogoaşă. „Mmm…miroase delicios” se gândeşte Nairo. Mama dragon observă că lui Nairo îi e poftă şi îi întinde şi lui o bucată, pe care a rupt-o din gogoaşa micului dragon. Nairo îşi aminteşte că el nu a vrut să împartă masa de dimineaţă cu şoricelul din apartamentul lui iar alţii au fost atât de generoşi cu el. Călătoria cu trenul a fost minunată, având o companie plăcută şi mâncând ceva delicios.
Acum ştie ce are de făcut! Când va ajunge acasă, de la serviciu, va împărţi cina cu şoricelul. Acesta ar putea fi noul lui prieten. Când mănânci alături de un prieten, mâncarea e mult mai gustoasă! Cu siguranţă, întâmplarea de astăzi i-a adus mai multă cunoaştere şi acum înţelege că e bine să împartă mâncarea cu ceilalţi.
Sfârşit
Povestea a luat naştere în cadrul programului S.I.M.T. al Monei Şimon. Mulţumesc Mona pentru provocare!
