LECTURA: Mirela-Carmen Stancu
(director Editura QUARTO)
3.4. Meditația și rugăciunea
„Când pierzi, ai grijă să nu pierzi lecția” – Dalai Lama
Cred că ai înțeles deja că am avut o relație complicată și plină de năbădăi cu Dumnezeu. Sau Univers. Sau Creator. Sau Doamne-Doamne. Sau cum îți place să-i spui. Mereu am crezut că e vorba de o relație ca un fel de schimb, în care dai ceva (ceva ce cred eu că trebuie să dau), cuiva (așa cum mi L-am imaginat eu) și musai să primesc înapoi (ceea ce eu cer și cred că am nevoie). Când nu am primit ceea ce mă așteptam să primesc, m-am simțit trădată, am simțit că Dumnezeu nu merită dragostea mea și că Dumnezeu poate fi plin de toane și nedrept. Credeam că e de datoria Lui să facă dreptate în lume. Dar putem ușor constata cu toții că viața e plină de nedreptăți.
Când m-am simțit copleșită de greutăți și simțeam că nu am primit ceea ce merit, nu aveam nevoie să mă rog. Adică, să mă rog așa cum învățasem. Aveam nevoie să țip, să mă răfuiesc cu Dumnezeu, să fie în fața mea ca să îi pot reproșa tot ce era nedrept în viața mea, să îl scot vinovat pentru ceea ce trăiesc, ca pe un iubit care îți înșală așteptările și pe care simți nevoia să te descarci și să te răzbuni.
Dar cred că ți-ai dat seama că, relația mea cu El e cu totul alta acum. Relația Lui cu mine e la fel, a mea cu El s-a schimbat. Ca să pot înțelege toate aspectele pe care am fost nevoită să le traversez, toate suferințele prin care a trebuit să trec, a fost nevoie să mă întorc la mine. În mine. Să trec dincolo de toate zidurile și măștile mele sociale și să privesc adânc în ochii sufletului meu. Când am făcut asta, l-am văzut pe Dumnezeu, exact cum vezi reflexia lunii pe luciul apei într-o noapte senină de vară.
Acum am înțeles că sunt parte din cel care m-a creat prin scânteia divină care licărește neobosit în mine. Și în tine. Și în fiecare lucru din creația asta. Depinde doar de mine ca să văd asta. Depinde doar de filtrele mele. Schimbându-mi lentilele prin care văd realitatea, mi-am schimbat optica prin care percep viața.
El a pus în mine potențial și mi-a oferit ocazia de a experimenta ceea ce vreau să fiu, iar eu mi-am ales planul unic de viață. Când am înțeles asta, am realizat ce înseamnă să iubești necondiționat, să simți o iubire care îți învăluie ființa și sufletul fără cuvinte, doar îmbrățișat de firul ierbii, privind cu gratitudine Cerul.
Despre meditație și rugăciune în acest subcapitol. Așa cum le percep eu acum. Meditația nu e vreun termen fancy, foarte la modă și des folosit în zilele noastre. Meditația e momentul de centrare în interiorul meu, de conectare la partea divină din mine și la emoțiile mele. De multe ori, pentru mine, meditația e momentul în care eu stau cu mine, mă uit în interiorul meu și mă preocup de emoțiile mele. Uneori, în tumultul și agitația vieții de zi cu zi, nu am timp să mă gândesc la prea multe lucruri, să conștientizez tot procesul vieții; funcționez pe pilot automat. Când reușesc să rămân singură, să îmi opresc gândurile care rulează permanent în back-up-ul minții mele și îmi dau voie să simt tot ceea ce se întâmplă în mine, știu că sunt într-un moment de meditație. Sunt în prezent! Trăiesc aici și acum. Nu sunt preocupată de ce s-a întâmplat la serviciu sau ce-au mai făcut copiii mei și nici nu-mi fac planuri pentru viitorul weekend sau să mă gândesc că oare ce voi face peste un an. Sunt în singurul timp pe care îl am: prezentul. Și sunt preocupată doar de mine.
De multe ori, caut soluții pentru tot felul de probleme. Și mintea mea e preocupată permanent de asta. Uneori, soluția e chiar în fața ochilor mei, dar dacă nu fac un pas în spate, pentru o vedere de ansamblu, rămân doar cu probleme nerezolvate. Prin meditație nu fac altceva decât să îi dau timp minții să se odihnească și să poată privi lucrurile din alt unghi. Iar soluția apare aproape instantaneu.
Rugăciunea e momentul în care am un dialog cu Dumnezeu. Prin meditație am un dialog cu mine și sunt orientată spre mine, în rugăciune mă orientez în exteriorul meu. Să ne înțelegem…Dumnezeu nu e Sus pe un norișor. El e în fiecare lucru din această creație, prin scânteia divină, prin energia din care e creată întreaga creație. Așadar, rugăciunea e orientată spre exterior. Prin rugăciune nu doar cer ceva, pentru că Dumnezeu nu e slujitorul meu. El e primul care servește, dar nu e un slujitor. Iar rugăciunea poate fi de multe feluri.
„Forgive yourself for not knowing what you didn’t know before you learned it” – Maya Angelou
(Iartă-te pentru că nu știai ce nu ai știut înainte de a-l învăța. (din lb. engleză))
Cât suntem pe Pământ suntem într-un continuu proces de învățare și de creștere, de evoluție. Facem greșeli pentru că așa e viața autentică și așa învățăm, iar libertatea de a face greșeli e un cadou pe care e bine să-l oferim și copiilor noștri.Cu siguranță am făcut lucruri în trecut pe care ne-am dori ca să le schimbăm sau ne-am răzgândit în legătură cu modul în care privim lucrurile. Uită-te cu multă îngăduință și iubire la acest aspect și fă lucrurile exact așa cum ți le dorești acum. În trecut, s-au întâmplat în concordanță cu cel care erai atunci. Acum vii cu o altă versiune a ta. Mai bună, mai evoluată. Fii mândru de asta, fii mândru de cel care ești acum. Asta înseamnă evoluție. Nu te identifica cu părerile tale dintr-un anumit moment, ca să le poți schimba, ca să poți evolua. Să învățăm să fim mai buni în a ne ierta. E cel mai sincer îndemn pe care îl pot emite acum!
Câțiva termeni pe care vreau să îi aduc în discuție: suferință, acceptare, responsabilitate, iertare, recunoștință, binecuvântare. Cred că ai înțeles deja că toți acești termeni își au numitorul comun la tine, în tine, sub forma rugăciunii și a meditației.
Voi căuta să îi detaliez pe fiecare, disecându-i ca pe un corp aflat pe masa de operație, sub lumina neonului rece din sala de operație.
Suferința este lucrul pe care îl avem în comun. Atât eu, cât și tu, am trecut prin suferințe, prin întâmplări care ne-au măcinat sufletul. De fiecare dată când îmi reamintesc cele suferite, îmi retrăiesc suferința și readuc în prezent emoțiile din acel moment. Adică, suferința din trecutul meu are puterea pe care eu i-o ofer acum. Ea s-a produs în trecut, s-a încheiat, dar eu o readuc constant în prezent și nu fac altceva decât să mi-l afectez.
Canalizându-mi energia spre un moment trecut, eu nu pot trăi în prezent și nu pot acționa în prezență, nu pot face lucrurile altfel. E în dezavantajul meu asta, nu? Așadar, pot să accept ceea ce înseamnă trecutul meu și suferințele de atunci, dar nu pot schimba, deoarece e un moment trecut iar eu nu pot interveni asupra trecutului. Dar îmi pot schimba perspectiva din care îmi privesc suferința. Mă repoziționez față de ea și aleg să nu mai fiu victimă, ci îmi rescriu povestea vieții mele, schimb ceea ce spun despre mine și despre ceea ce mi s-a întâmplat și, dând voie suferinței să îmi fie profesor, ajung creatorul și maestrul vieții mele.
Asta înseamnă că îmi iau puterea înapoi, îmi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce înseamnă viața mea și fac asta prin iertare și multă iubire de sine. Pornesc de la mine, din interiorul meu. Ce am de iertat? Tot. Pornind de la mine spre cei din jurul meu și spre toate lucrurile trecute din viața mea care cred că mi-au provocat suferință.
Pentru iertare eu folosesc ho’oponopono. Este o practică de iertare cu un nume amuzant pentru o rugăciune, nu?
Printre avantajele pe care le are această practică se numără: poate fi practicată oricând, fără un cadru sau stare specială, poate fi spusă de oricine, este ușor de memorat, lucrează asupra subconștientului.
Tehnica constă în repetarea constantă a afirmațiilor: Îmi pare rău / Te rog, iartă-mă / Mulțumesc / Te iubesc. Așadar, cuprinde elementele cele mai importante pentru curățarea și eliberarea subconștientului și ajută în procesul schimbării spre o viață împlinită, eliberată de efectele dăunătoare ale traumelor și suferințelor și care ne țin ancorați în trecut.
Prin ho’oponopono îmi asum responsabilitatea pentru viața mea, îmi cer iertare, manifest recunoștință și afirm iubirea. Această practică se poate îndrepta spre noi înșine, spre oamenii din jurul nostru, spre evenimente trecute sau din prezent și spre absolut tot ceea ce ne înconjoară.
