Dragonelul Nairo și Zâna Fermecată

2
151
Sursa foto: Internet

Într-o zi cu cerul închis de nori, dragonelul Nairo stă pe marginea patului în camera lui. Își dă seama de faptul că soarele e în spatele norilor, dar acum totul e atât de întunecat, încât pare că nu ar fi fost soarele pe cer niciodată.

Privește în jurul lui. Abia dacă își recunoaște camera. Geamul ferestrei, de unde altădată îi râdea soarele, acum e spart. E plin de cioburi în jurul pervazului. Chiar și perdeaua cu albinuțe și curcubeie, care a încântat camera dragonelului, încă de când era un pui îndrăgostit de culori, stă atârnată într-o rână. E toată plină de praf și abia mai poți recunoaște culoarea vibrantă a cerului albastru care găzduia curcubeiele.

Dragonelul privește pereții camerei. Pereții erau cândva veseli și frumos colorați. Acum sunt gri, crăpați și nu mai oferă siguranța unui adăpost. Tapetul cu supereroi de pe unul dintre pereți este scorojit și jupuit, plin de găuri. O crăpătură a peretelui pe care stau atârnate pozele celor dragi este atât de mare, încât dragonelul Nairo poate vedea curtea din spatele blocului în care locuiește.

Oare ce s-a întâmplat cu camera lui? Unde sunt toate lucrurile frumoase și dragi care îl înconjurau? Unde e toată siguranța pe care o simțea atunci când venea seara acasă, de la muncă, pentru a se odihni?

Când se uită în sus, la tavan, Nairo poate vedea becul spart și toată tencuiala tavanului căzută pe podea. Pe tavanul camerei, dragonelul nostru avea lipite steluțe fluorescente, care se încărcau cu lumina soarelui. Noaptea, acestea străluceau precum stelele de pe cerul senin al unei nopți de vară. În fiecare seară, dragonelul adormea cu imaginea aștrilor în minte și visa adesea cum e astronaut și zboară în spațiu.

A existat chiar o perioadă în care Nairo își dorea să construiască o rachetă spațială și să viziteze întregul nostru Sistem Solar. Visa ca această călătorie să o realizeze împreună cu toți prietenii lui. Se vedea zburând mai întâi pe Lună. Acolo pășea doar imaginar, deoarece Nairo știe că nu există gravitație acolo și nu ar fi putut lăsa urmele ghetelor lui spațiale pe suprafața Lunii. Apoi ar fi trecut la fiecare planetă în parte. Să ajungă pe Marte e cea mai mare dorință a lui! Planeta Roșie îl atrage atât de mult deoarece roșu este culoarea lui preferată. Cu siguranță, și-ar fi adus câte o bucată de rocă de pe fiecare corp ceresc vizitat și le-ar fi expus în vitrina sufrageriei. În acest fel, ar fi avut ocazia să discute despre călătoria spațială cu toți cei care îi treceau pragul casei.

Acum, nu știe cum, dar parcă toată camera lui se transformare într-un coșmar.

”Chiar asta este, Nairo!” se aude o voce blândă. Vocea vine dinspre ușa camerei.

Dragonelul Nairo întoarce capul și privește în direcția vocii calde pe care o aude. O recunoaște imediat pe Zâna Fermecată. Aceasta i-a fost alături încă de mic, iar dragonelul Nairo o cunoaște foarte bine. Zâna îi apare ori de câte ori Nairo are nevoie de ajutor, se simte descurajat sau are nevoie de un sfat magic.

Zâna Fermecată este frumos colorată, în nuanțe vii, și e în contrast cu toată camera dragonelului. Are două aripioare din care se pot observa, zburând în aer, fire de praf magic, ori de câte ori zâna le mișcă. Picioarele aproape că nu îi ating pământul, iar în jurul ei roiesc mulți fluturași. Mai mult, Zâna miroase atât de dulce…! Nairo o recunoaște pe Zână după mirosul de vanilie de care e însoțită mereu. Dragonelul crede că Zâna vine direct din Raiul prăjiturilor!

”Este un coșmar, Nairo! Nu te teme. În curând te vei trezi. Aveai nevoie de această imagine pentru a-ți reaminti cât de important este sentimentul de recunoștință. E bine să nu uiți cât e de frumos să manifești și să practici recunoștința în viața ta. Trezește-te acum și fii recunoscător pentru toate lucrurile bune și frumoase și mulțumește-le tuturor celor dragi, din viața ta, pentru că îți sunt aproape!”

Nairo s-a trezit imediat. Zâna dispăruse, iar camera lui era așa cum o știa: colorată, caldă, luminoasă și protectoare. Totul fusese doar un vis urât. Nairo a mulțumit pentru camera lui, pentru toate lucrurile frumoase pe care le are, și de care uită uneori, și s-a bucurat de tot ceea ce îl înconjoară. Și-a sunat toți prietenii și le-a mulțumit pentru că fac parte din viața lui și a promis că-i va îmbrățișa, de îndată de ce vor întâlni. Acum știe că viața lui e atât de luminată!

”Mulțumesc și ție, Zână Fermecată, pentru că mi-ai reamintit de toate aceste lucruri.” A spus Nairo, privind cu dragoste locul în care Zâna îi apăruse în vis.

– Sfârșit –

Povestea a apărut în cadrul programului S.I.M.T. al Monei Șimon.

Previous articleDragonelul Nairo și ariciul prietenos
Next articleO zi din viața Dragonelului Nairo
Sunt Mădălina Orian, părinte și logoped din pasiune! Sunt mamă a doi copii minunați, care mi-au acordat încrederea lor atunci când m-au ales să le fiu părinte. Sunt părinte special, cu provocări pe partea de limbaj din partea copiilor mei. Cu toate că am absolvit profil tehnic, m-a atras întotdeauna natura subtilă a omului. Ca să-mi ajut copiii (și, implicit, pe mine) am devenit logoped și am descoperit că acest domeniu mă fascinează. Îmi doresc să fiu aproape de părinți care au parte de provocări în creșterea și educarea copiilor lor. Cred cu toată ființa mea faptul că părintele e primul și cel mai important terapeut al copilului iar într-un trio echilibrat și sănătos părinte-copil-terapeut, toată lumea are doar de câștigat. Cred în demersurile terapeutice pornite cu multă iubire acasă și în iubirea administrată ca tratament de vindecare pentru orice afecțiune (fizică, psihică, sufletească).

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here