LECTURA: Respirația. Volum 2 – capitol 4

0
95

LECTURĂ: Mirela-Carmen Stancu

(director Editura QUARTO)

 

CAPITOLUL 4
Respirația

 

 

Viața începe cu o respirație și se termină la sfârșitul unei respirații. Cumva, tot ceea ce este viu are loc într-o respirație: între primul inspir și ultimul expir. Foarte mult se vorbește despre respirație în ultimul timp, a primit, pe bună dreptate, o atenție deosebită iar în terapia limbajului este la loc de cinste.

Vorbirea se întâmplă pe expir dar nu poate avea loc fără un inspir sănătos. Inspirul are ca efect umflarea abdomenului. Ca să fii sigur de calitatea inspirului tău folosește ca feedback o mână amplasată pe abdomen. Dacă simți că abdomenul crește în timpul inspirului, atunci ești sigur că ai un inspir bun.

De ce e atât de importantă resprația și de ce i se acordă atât de multă importanță în ultimul timp? În cazul adulților, respirația conștientă și practicată sistematic (măcar câteva minute de respirație conștientă pe zi) te centrează în interiorul tău, îți aduce toată atenția și concentrarea ta în locul cel mai important: tu. În plus, ritmul respirației are un rol deosebit de important. Atunci când respiri repede și sacadat, superficial, e evident că nici vorbirea și nici gândirea nu sunt fluente și coerente. Când respiri conștient și profund, toate gândurile se aliniază, dispar tensiunile, mintea se liniștește, mările sufletului se liniștesc și se calmează, crește capacitatea de concentrare.

 

 

O respirație care te ajută să te reglezi este cu inspirul obligatoriu pe nas și expirul pe nas sau pe gură. Aceasta o poți realiza dimineața la trezire sau / și pe parcursul zilei, ori de câte ori ai nevoie de o mai bună concentrare și simți că ai nevoie de un ajutor pentru a face față stresului și solicitărilor care apar în timpul zilei.

Cea mai celebră dintre respirații este respirația în 4 timpi. Aceasta presupune să inspiri timp de 4 secunde, apnee (adică îți ții respirația) 4 secunde, expiri lent în 4 secunde și reiei ciclul timp de 4 minute. Înainte să începi acest tip de respirație, elimină tot aerul din plămâni. Pornind de la această denumire și tehnică, există variante diverse de execuție. Esența este aceeași la toate. Pentru a practica, caută un loc liniștit, pentru câteva minute, poți închide ochii și îți poți așeza o mână pe abdomen, ca să te asiguri că respirația este una corectă.

O altă tehnică de respirație, pe care am văzut-o la reflexoterapeutul Gabriel Socaciu, este cea nazală. Respirația care are atât inspirul cât și expirul pe nas are capacitatea de a oxigena creierul.

Gabriel Socaciu propune următoarea tehnică de realizare: acoperim o nară cu mâna, inspirăm profund pe nara rămasă liberă, apnee, acoperim nara pe care am făcut inspirația și expirăm pe cealaltă nară. Se repetă exercițiul de câteva ori. Atunci când inspirăm pe nas, oxigenarea emisferelor cerebrale se realizează încrucișat. De asta e important ca ambele nări să ne funcționeze foarte bine. În acest fel, ne oxigenăm tot creierul.

Wim Hof, zis și The Iceman, este un atlet olandez remarcat pentru capacitatea sa de a rezista la îngheț. Acesta propune niște exerciții de respirație extrem de interesante, bazate pe hiperventilație, dar care, dacă sunt realizate constant, dimineața la trezire, au capacitatea de a alcaliniza sângele, adică se creează un mediu care nu este prielnic dezvoltării bacteriilor și patogenilor.

Metoda presupune practicarea următorilor pași: 1. găsește un loc sigur, în care să te așezi comod, întins sau în șezut; 2. inspiri și expiri puternic, umflând abdomenul, pieptul și imaginându-ți că respirația pătrunde și în zona creierului, de 30-40 de ori; 3. apnee timp de un minut, după ce ai expirat total; 4. inspiri puternic și menții din nou respirația timp de 15 secunde; 5. respiri normal și aștepți câteva momente în aceeași poziție, așteptând ca organismul să-și revină după hiperventilație.

În cazul copiilor, atunci când e vorba de terapia limbajului, respirația stă la baza întregului proces de vorbire. Indiferent de afecțiune sau de tulburarea de limbaj de care suferă copilul, exercițiile de respirație pentru o execuție corectă sunt absolut esențiale. Pentru ca cel mic să poată face diferența între respirația nazală și cea orală e important ca pentru ambele tipuri să aibă un feedback vizual.

Pentru respirația orală, cea în care copilul inspiră aerul pe nas și expiră pe gură, pentru conștientizarea modificării volumului la nivelul abdomenului, îi poți așeza copilului mâna lui pe propriul abdomen sau, așezat pe spate, îi poți așeza pe abdomen o minge sau o jucărie ușoară de pluș. Atunci când respiră abdominal, copilul poate observa jucăria ridicându-se și ulterior, coborând. Apoi, se pot folosi baloane de săpun, bucățele de hârtie sau de șervețel, pufi, pene colorate, bărcuțe de hârtie, mingi mici din hârtie etc.

Previous articleLECTURA: Meditația și rugăciunea – volumul 1
Sunt Mădălina Orian, părinte și logoped din pasiune! Sunt mamă a doi copii minunați, care mi-au acordat încrederea lor atunci când m-au ales să le fiu părinte. Sunt părinte special, cu provocări pe partea de limbaj din partea copiilor mei. Cu toate că am absolvit profil tehnic, m-a atras întotdeauna natura subtilă a omului. Ca să-mi ajut copiii (și, implicit, pe mine) am devenit logoped și am descoperit că acest domeniu mă fascinează. Îmi doresc să fiu aproape de părinți care au parte de provocări în creșterea și educarea copiilor lor. Cred cu toată ființa mea faptul că părintele e primul și cel mai important terapeut al copilului iar într-un trio echilibrat și sănătos părinte-copil-terapeut, toată lumea are doar de câștigat. Cred în demersurile terapeutice pornite cu multă iubire acasă și în iubirea administrată ca tratament de vindecare pentru orice afecțiune (fizică, psihică, sufletească).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here