Aud alarma telefonului. Mă întind și-l opresc. Rămân în pat. Mă simt foarte obosit. Adorm din nou. Ce dulce-i somnul! Mă trezesc speriat. Nu știu cât timp am dormit. Sar din pat. Fug la baie. Nu așa trebuia să înceapă ziua…
Ce-o fi cu mine de mă simt atât de obosit? Trebuie să ajung la timp la muncă. E nevoie să mă mobilizez puțin. Vreau să ies din casă dar aud niște zgomote, care vin din cămară. Mă întorc din drum, deschid ușa de la cămară iar acolo găsesc un monstruleț de vise, care a vrut să vină în visele mele dar s-a oprit la dulciurile din cămară iar acum stă blocat acolo, ghiftuit ca o chiftea violet uriașă. Îl ajut să iasă și îl conduc spre șifonier, unde e portalul spre Tărâmul-Monstruleților-De-Vise. Acum chiar pot să îmi iau zborul spre muncă.
Încă am aripile amorțite… Zbor cu o viteză considerabilă când…zbang! Dau peste o doamnă Flamingo, care își duce puiul la creșă. Vai de mine…! Îmi cer scuze și îmi dau seama că, în timpul ciocnirii noastre, o ating cu coada. Sunt așa neîndemânatic! Din nou, îmi cer scuze doamnei, mă asigur că ea și puiul sunt bine și mă repun pe traseul meu.
Ajung cu întârziere la muncă. Îmi dau seama de asta deoarece toată lumea muncește în furnicarul șantierului. Nu apuc să mă simt vinovat pentru că am ajuns târziu, când văd multă lume adunată în jurul unei gropi săpate de curând pe șantier. Întreb ce s-a întâmplat iar colegii îmi spun că, nu se știe cum, un iepuraș în vârstă a ajuns în groapă. Pare că era în trecere pe acolo dar, din cauza vârstei, are privirea slăbită și nu a observat groapa.
Nimeni nu se poate apropia de marginea gropii deoarece a plouat recent iar malul se poate rupe oricând. Nu stau pe gânduri și dau o coadă de ajutor! Zbor deasupra gropii, îmi cobor coada până ajunge aproape de iepuraș. Acesta se agață de ea și îl scot afară. Iepurașul e teafăr și se poate întoarce la nepoții lui. Îmi spune că le va povesti celor mici cum a avut parte de aventură în această dimineață și cât de utile sunt cozile dragoneilor!
Răsuflu ușurat să aflu că pot face și bine cu ajutorul cozii mele. Mă gândesc, din nou, cu regret la doamna Flamingo, pe care am accidentat-o cu coada mea.
Vreau să mănânc prânzul dar îmi dau seama că, deoarece eram prea adormit de dimineață, nu mi-am luat pachețelul din frigider. Pregătisem de seara niște paste delicioase! Bursucul, colegul meu, care lucrează pe macara, se arată încântat să împartă mâncarea lui cu mine. Ce bine e să ai altfel de prieteni!
După o zi lungă, mă întorc acasă. În fața blocului mă întâlnesc cu bufnița. E vecina mea nocturnă, care locuiește la parter. Îmi spune că e îngrijorată pentru mine. M-a văzut azi-noapte că mă plimbam pe bordura trotuarului din dreptul geamului ei. Aoleu! De asta am fost atât de obosit în această dimineață… Îi mulțumesc frumos pentru ceea ce mi-a spus și pentru grija pe care mi-o poartă.
Când intru în casă, observ că e ud pe jos. Întreb șoricelul ce s-a întâmplat. Îmi spune că, de dimineață, am lăsat robinetul pornit la baie și a curs apă în toată casa. Chiar am fost adormit… Dar șoricelul a adunat apa și a avut grijă de casă. Îi mulțumesc șoricelului meu drag! E ca un înger păzitor pentru mine!
În sfârșit, mă pun în pat. Ce zi plină! Înainte să adorm, mă gândesc că unele însușiri, pe care le credeam defecte ale mele, cum e coada mea, le pot folosi în scopuri utile. Încep să-mi apreciez mai mult coada! Chiar dacă uneori nu pare, lumea e un loc sigur, plin de oportunități, deoarece am alături prieteni care mă iubesc și mă apreciază. Ce bine mă simt când îmi reamintesc asta! Seara, când ajung acasă, pot pune capul pe pernă și pot să dorm liniștit… Apropo de asta… Dulciuri nu mai sunt în cămară. Sper să vină monstrulețul în visele mele, să mă țină ocupat, ca să nu mai ajung să mă plimb pe stradă. Cât de subiectiv e totul!
– Sfârșit –
Povestea a apărut în cadrul programului S.I.M.T. al Monei Șimon.
