LECTURA: Eva Ancuța Hamza
(redactor Editura QUARTO)
La început îmi era foarte greu să spun cuiva că am nevoie de ajutor. Pur și simplu mă închideam în mine, nu vorbeam cu nimeni și mă simțeam deconectată de toată lumea din jurul meu. A fost un lucru bun, totuși. Am învățat să cer ajutor, să recunosc persoanele în care pot avea încredere și la care pot apela cu încredere oricând am nevoie. E ceea ce se cheamă vulnerabilizare. Aș spune că în spatele unui copil special fericit, stă o mamă care a învățat să fie vulnerabilă față de persoanele importante din viața ei.
Termenul de vulnerabilitate e puternic promovat de Brene Brown. „A fi vulnerabil” nu este echivalent cu „a fi slab”, ci cu a avea curajul să te deschizi față de persoanele importante din viața ta. E important să creăm legături puternice și autentice cu persoanele deosebite din viața noastră. Să stau într-un colț și să-mi plâng de milă nu poate fi în ajutorul meu niciodată. Pot să trag un plâns zdravăn în intimitatea mea ca apoi să merg și să caut soluții și ajutor la oamenii dragi sufletului meu.
Apoi, cu timpul, am învăţat câteva lucruri importante: fiecare om vine pe Pământ pentru a primi nişte lecţii, pentru a se „îmbogăţi” spiritual şi pentru a-şi atinge potenţialul maxim pentru care a venit. Aşadar, am înţeles, că am venit să primesc nişte lecţii de la copilul meu iar copilul meu m-a ales pentru că ştia că eu pot să îl ajut să îşi atingă potenţialul maxim. Eu învăţ zi de zi de la copilul meu şi mă simt onorată şi datoare să fac tot ce pot pentru a-l ajuta să se dezvolte la maximum.